Discuţii în vederea unui armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza urmează să aibă loc joi în Qatar, anunţă miercuri trei surse apropiate negocierilor,...
Apărarea Civilă a Fâşiei Gaza anunţă moartea a zece membri ai familiei liderului mişcării islamiste palestiniene Ismail Haniyeh, ucişi înt-un atac armat...
Uniunea Europeană (UE) cere miercuri o anchetă ”independentă” după descoperirea unor gropi comune în principalele spitale din Fâşia Gaza, relatează AFP.
Apărarea Civilă din Fâşia Gaza declară luni AFP că a dezgropat în ultimele trei zile, începând de sâmbătă, aproximativ 200 de cadavre ale unor...
Trei persoane au murit în urma unor ploi puternice în estul şi centrul Cubei, care au cauzat pagube materiale importante şi au antrenat evacuarea a mii de...
Turcia şi Siria au fost lovite luni de un cutremur de magnitudinea 7,8, soldat cu peste 300 de morţi în ambele ţări - cel puţin 76 în Turcia şi cel puţin...
Cel puţin 28 de persoane au murit în urma unor ploi puternice, care se abat de marţi asupra regiunii oraşului Recife, capitala Pernambuco, anunţă...
Cel puţin 95 de persoane au fost rănite luni, majoritatea uşor, într-o coliziune între două trenuri, în sudul Tunisului, anunţă Apărarea Civilă...
Arabia Saudită a lansat sâmbătă, de Crăciun, o ofensivă militară ”la scară mare” în Yemen, după ce două persoane au fost ucise, iar alte şapte...
Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte peste 30 rănite joi, în tiruri intense, înaintea unei manifestaţii islamiste, la Beirut, în favoarea...
Cel puţin cinci persoane au murit, iar alte 24 au fost rănite, sâmbătă, la Cairo, în urma surpării unui bloc de locuinţe de nouă etaje, potrivit...
Pompierii libanezi au stins vineri ultimele flăcări ale uriaşului incendiu care a izbucnit cu o zi în urmă în portul Beirut - care a distrus ajutoare...
Taifunul Phanfone a lovit miercuri centrul Filipinelor, distrugând case, inundând sate şi obligând zeci de mii de oameni să petreacă Crăciunul, în...
Preşedintele american Donald Trump a validat un ajutor în valoare de 4,5 milioane de dolari acordat Căştilor Albe, salvatori din cadrul Apărării Civile...
Preşedintele rus Vladimir Putin a participat în weekend la un festival de amatori de motociclism la Sevastopil, în Crimeea ucraineană anexată.
Statele Unite au arestat un fost puşcaş marin, suspectat că a participat, în februarie, la un asalt asupra Ambasadei Coreei de Nord la Madrid, potrivit unor...
Un misterios grup de opozanţi faţă de Phenian, suspectat că se află în spatele recentului atac de la Ambasada Coreei de Nord în Spania, a anunţat joi că...
Conducătorul presupusului comando care a luat cu asalt Ambasada Coreei de Nord la Madrid în februarie a predat ulterior poliţiei federale americane (FBI)...
O organizaţie obscură, care susţine că-l protejează pe fiul fratelui vitreg asasinat al dictatorului nord-coreean Kim Jong Un, a anunţat vineri...
Şapte gropi comune în care se află sute de rămăşiţe neidentificate au fost descoperite în apropiere de oraşul Abu Kamal, un fost fief al grupării Statul...
Cel puţin 22 de copii sudanezi care se duceau la şcoală au murit înecaţi, miercuri, în naufragiul ambarcaţiunii în care se aflau, pe Nil, la aproximativ...
Aproximativ 30 de case au fost distruse, iar alte zeci erau ameninţate de Vulcanul Kilauea, cel mai activ în Hawaii şi care a intrat în erupţie joi, potrivit...
Un incendiu a izbucnit duminică în alt zgârie-nori, în portul turistic Dubai, la doar câteva zile după ce un incendiu a cuprins unul dintre cele mai înalte...
Un incendiu important a cuprins un zgârie-nori locuit la Dubai, în Emiratele Arabe Unite (EAU), a doua oară în doi ani, relatează BBC News.
Un grup de voluntari care salvează civili din clădiri bombardate în Siria împarte anul acesta Right Livelihood Award, mai cunoscut drept "Nobelul alternativ",...